top of page

Articulații și sisteme de închidere M1

Pret

500 € +TVA

Durata curs

4 zile

Despre curs

Vechii bijutieri considerau închiderile și articulațiile ca fiind cea mai înaltă formă de măiestrie tehnică. Cu cât acestea erau mai puțin vizibile, cu atât meritul bijutierului era mai mare. Articulațiile și sistemele de închidere, ca detalii estetice și conceptuale, nu numai funcționale, sunt o provocare pentru designerul și autorul de bijuterie care își dorește creșterea la un alt nivel de performanță.


Un curs pentru oricine își dorește să adauge la repertoriul de exprimare un grad nou de creativitate și exigență. În bijuteria contemporană, articulațiile și sistemele de închidere au devenit teme în sine sau actori principali în poveștile spuse de designer. Dar pentru ca o simplă balama să se transforme în piesa principală și în centrul estetic al unei bijuterii, este nevoie mai întâi de înțelegerea producerii tehnice propriu-zise a unui element de articulare sau de închidere.


Acest curs, care își propune logică, precizie și eficiență, este începutul unui parcurs pentru dobândirea măiestriei integrării elementelor tehnice în estetica contemporană. De-a lungul a 4 zile de curs, se va lucra la trei sau patru proiecte, în funcție de ritmul individual, cu posibilitatea de a genera formă și utilitate integrate în aceeași piesă.


Prețul include accesul la toate instrumentele de lucru, iar materialele vă sunt puse la dispoziție de către școală, în limita a trei sau patru proiecte de lucru. Piesele realizate în timpul cursului vă vor aparține după încheierea cursului.

Preț

500 € +TVA

Durată curs

4 zile

Ore curs

10:00-17:00

Profesori

Andreia Gabriela Popescu

David Sandu

Tehnici de lucru abordate

Calibrarea

Îmbinări mobile

Articulații de gradul 1, 2 și 3

bottom of page