Un instrument de slefuit si finisat este indispensabil in atelier. Un polizor sau un biax? Finisajul reprezinta incheierea unui obiect, in sensul de implinire a lui. Finisajul este acea nuanta particulara si personala pe care o poti da bijuteriei lucrate cu atata atentie. Este vorba despre aducerea aproape de potentialul ei maxim a propriei idei si viziuni. Este vorba, deci, mai mult decat de un polizor sau de un biax.
Care este diferenta intre un polizor si un biax si de ce sunt ele complementare?
Polizorul este dedicat suprafelor mai mari, uneori suprafete plane. Puterea abraziva a polizorului este mai mare decat a biax-ului si ne descurcam mai bine (mai repede) la eliminarea zgarieturilor de glasspapier. Discurile (accesoriile) polizoarelor variaza intre 60 mm si 100 mm diametru, de aceea un obiect cu dimensiunea unei bijuterii devine usor de prelucrat.
Biax-ul, pe de alta parte, foloseste accesorii de maxim 25 mm si este dedicat formelor si bijuteriilor care sunt inaccesibile pentru polizor. Biax-ul este dedicat spatiilor mici, concavitatilor si prelucrarii cu atentie a unor suprafete de mici dimensiuni. Biax-ul are, deasemenea, destul de multe accesorii diferite fata de polizor.
Luate impreuna, polizorul si biax-ul, acopera toata plaja de situatii si contexte posibile in ideea controlarii procesului finisarii unei bijuterii. Atat suprafetele mari, cat si detaliile dificile, vor putea fi tratate cu atentia cuvenita.
Iti poti alege pentru inceput, pe baza experientei dobandite la curs, doar unul dintre instrumentele de slefuit, impreuna cu accesoriile lui. Un biax de putere mai mare (400 W), cum este cel pe care il folosim la cursul de tintuire de pietre, iti va permite in viitor sa abordezi cu usurinta si montarea pietrelor in maniera clasica sau creativa. Explicatiile si imaginile pe care le gasesti in descrierea cursurilor de tintuire clasica si creativa iti vor da mai multe amanunte.
Pentru atelierul in spatiul de lucru din casa sau din biroul in care urmeaza sa lucrezi, un instrument nepretuit de slefuire este toba rotativa. Fara sa faca praf, in scurt timp (procesul uzual este de 20-30 de minute), cu toba rotativa poti obtine luciul de tip oglinda, pentru majoritatea formelor si dimensiunilor bijuteriilor tale de argint.
Cursuri Asociate:
Cursuri initiere ;
Cursuri avansati ;
Filigree in Contemporary Jewelry